Schitul Iezer se gaseste la 5 km nord de satul Cheia, pe valea cu acelasi nume, in apropiere de Baile Olanesti, fiind una dintre cele mai izolate sihastrii din nordul Olteniei.

Primii ctitori ai acestui sfant lacas, amintiti in pomelnic, sunt Radu cel Mare (1377-1383) si fiul sau, Mircea cel Batran (1386-1418). Cu trecerea timpului, acest schit s-a degradat, fiind refacut in anul 1559 la 500 m distanta de cel vechi, de catre voievodul Mircea Ciobanu impreuna cu sotia sa, doamna Chiajna, fiica domnitorului Petru Rares (1527-1546).

Dupa refacerea schitului Iezer, aici s-a adapostit o mare obste monahala – formata din peste trei sute de calugari. O parte dintre acestia traiau viata de obste in manastire, in timp ce altii vietuiau in sihastrie, prin pesteri sau prin chilii, venind doar duminica si in zilele de sarbatori sa asiste la slujbele savarsite in biserica. In pisania din 1720 se mentioneaza ca schitul a fost terminat in 1567-1568, dupa moartea ctitorului, dar ca in 1700 schitul era din nou pustiu si surpat.

Biserica actuala a fost zidita de episcopul Ilarion si schimonahul Antonie, care a donat toate economiile, dar a si muncit personal, pentru ca in 1720 sa fie pictata de ieromonahul Nicolae. El vine in Tara Romaneasca in anul 1648 si se stabileste la Ramnicu Valcea, ocupandu-se de comert. Ajuns la varsta de 64 de ani, binecuvantatul Antonie se hotaraste sa aleaga calea monahala. Dupa ce renunta la ideea de a merge la Muntele Athos, la indemnul episcopului Ilarion, se stabileste la schitul Iezer. Chiliile zidite de Cuviosul Antonie se pastreaza si astazi, in partea de apus a bisericii, avand un subsol spatios pentru depozitarea celor necesare intretinerii vietii monahale.

Mai tarziu (in 1992), monahul Antonie a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane sub numele de Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru, la schit pastrandu-se racla cu osemintele sale.





Astazi, Schitul Iezer cuprinde o obste de maici, care se ostenesc sa duca mai departe traditia monahala existenta aici de mai multe secole.